"Eşti o mamă care nu eşti în stare să-ţi speli copilul" – Primar agresiv cu o mamă care îi reproşează că la grădiniţă copiii se spală la găleată

Dumitru Pecora
Dumitru Pecora (Facebook/dumitru.pecora.16)

O filmare cu scandalul dintre un primar din Timiş şi mama unui copil, care îi reproşează că nu există apă la grădiniţa din sat, a fost postată pe reţelele de socializare, zilele trecute. Primarul din Bârna, Dumitru Pecora, vorbeşte foarte urât cu mama, care la rândul ei este destul de agitată. Pe filmare se vede chiar cum edilul aparent o îmbrânceşte pe femeie şi vrea să o scoată cu forţa din sediul primăriei, relatează Ziare.com.

“Îţi dau amendă. Eşti o mamă care nu eşti în stare să îţi speli copilul. Asta eşti! Asta eşti! Nesimţito ce eşti!”, poate fi auzit edilul spunând în înregistrarea video.

Potrivit sursei citate, tânăra care a realizat filmarea spune că s-a dus cu telefonul deschis să vorbească cu primarul, pentru că a mai avut incidente de acest gen şi în alte situaţii.

“Nu am avut apă în grădiniţa copilului din satul Pogăneşti, care aparţine de comuna Bârna. În sat nu există apă curentă deloc. Ei s-au lăudat pe la televizor, au făcut reportaje despre cum noi avem acolo un foraj de apă minerală. De trei ani şi reţeaua de apă minerală s-a stricat, pompa de foraj nu mai merge. Cert este că nu avem apă de niciun fel în sat. Cine are fântână, are apă. Cine nu are fântână, nu are apă. La grădiniţă a fost făcut un foraj, dar şi pompa aceea s-a stricat de mai multe ori. Până acum am tot sesizat problemele, de fiecare dată cu scandal, pentru că altfel nu se rezolvă. Acum, când am sesizat problema, ni s-a răspuns că poate se va rezolva până la Paşti”, a precizat Patricia Severa.

De asemenea, femeia susţine că a fost nemulţumită de răspunsul primit şi i-a cerut primarului să vină la grădiniţă să explice părinţilor de ce nu este apă. Primarul s-a dus la grădiniţă, dar nu să îi aştepte pe părinţi, ci să o certe pe educatoare.

“Şi de atunci s-a iscat un scandal cum că ne-a influenţat doamna educatoare. Doamna educatoare nu ne-a spus nimic. Eu mi-am dus copilul la grădiniţă şi am văzut găleţile cu apă şi am întrebat care-i problema cu găleţile”, a mai relatat femeia.

Conform sursei citate, când a aflat de la educatoare că primarul a făcut scandal, tânăra l-a sunat pe acesta, care i-a închis telefonul. Atunci a decis să meargă peste el, la primărie:

“M-am dus la primărie şi, noroc că am avut inspiraţia să pornesc telefonul, pentru că el oricum vorbeşte aşa cu toată lumea şi nu este prima dată. Eu mai am o înregistrare cu el de acum vreo 2 ani, când tot aşa, îmi spune du-te în aia mea”.

Potrivit site-ului citat, primarul Pecora, aflat la cel de-al cincilea mandat, spune că tot scandalul este unul politic, pentru că femeia ar fi pe listele unui partid, iar el candidează din nou. Despre situaţia de la grădiniţă, susţine că a fost temporară, dar s-a rezolvat deja.

“Vinerea trecută s-a ars pompa de la foraj, m-a sunat directorul de la şcoală. Eu am sunat la firma care face mentenanţa. Nu mai putea să o repare, că în luna octombrie au mai reparat-o şi au spus că nu mai prezintă garanţie. Am solicitat să comande alta nouă. Nu puteau să comande decât luni. Pompa trebuia adusă din Polonia şi au promis băieţii că o aduc în trei zile. Nu au adus-o în trei zile, dar în patru au adus-o. Joi dimineaţă au adus pompa şi au venit şi au montat-o. Dar şi în timpul când a fost pompa defectă, femeia de serviciu a adus apă pentru spălat pe mâini, la copii, la găleată, iar pentru băut fiecare copil şi-a adus de acasă”, a spus Pecora.

În ceea ce priveşte comportamentul său faţă de femeie şi despre faptul că ar fi lovit-o, edilul a are propria părere:

“Dar dumneavoastră ştiţi ce s-a întâmplat acolo? Pe filmare este doar ceea ce i-a convenit. A venit dimineaţă la primărie, în spate. Eu, de dimineaţă, de regulă, discut cu tot personalul despre problemele din ziua anterioară şi ce facem în ziua respectivă. Era tot personalul acolo şi a făcut un circ... Păi, vă daţi seama, ce aţi fi vrut, să o iau în braţe, să o pup, ce să fac, din moment ce a vorbit aşa cu noi? Foarte vulgar”.

Totodată, femeia susţine că a contactat deja un avocat şi îl va da în judecată pe primar pentru felul în care s-a comportat. În plus, ea a ameninţat că va sesiza şi DSP Timiş, în cazul în care copiii vor mai fi puşi să se spele la găleată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne