Donald Trump: “Vânătoare de vrăjitoare” împotriva Procurorului General Jeff Sessions

În urma unui atac puternic împotriva Procurorului General al SUA, acuzat că ar fi tăinuit contactele sale cu oficiali ruşi în timpul campaniei prezidenţiale americane de anul trecut, preşedintele Trump a ieşit la rampă pentru a-l susţine public pe Jeff Sessions, criticându-i în acelaşi timp pe democraţi pentru mişcarea lor.
Preşedintele american Donald Trump (Mario Tama/Getty Images)
Andrei Popescu
03.03.2017

Preşedintele american Donald Trump a publicat vineri o declaraţie în care l-a apărat public pe Procurorul General al SUA, Jeff Sessions, după ce s-a retras dintr-o anchetă FBI privind presupusa interferenţă rusă în alegerile prezidenţiale din SUA de anul trecut.

În contextul în care mass media mainstream din SUA continuă să o dea în bară încercând să susţină ideea că membrii actualei administraţii ar fi avut contacte cu Rusia, Washington Post publică un articol plin de învinuiri cusute cu aţă albă împotriva noului Procuror General.

În replică, preşedintele american i-a condamnat pe democraţii americani: “Democraţii îşi forţează mâna. Ei au pierdut alegerile şi acum au pierdut contactul cu realitatea."

Trump a precizat că “Jeff Sessions este o persoană cinstită. El nu a spus nimic greşit. ...Ar fi putut să ofere un răspuns mai precis, dar în mod clar nu a fost intenţionat."

“Toată această chestiune este o modalitate de a salva obrazul democraţilor, care au pierdut nişte alegeri despre care toată lumea a crezut că ar fi trebuit să le câştige”.

Trump a mai declarat că acţiunea democraţilor nu este altceva decât o “vânătoare de vrăjitoare”.

Motivul oficial pentru care Washington Post încearcă să îl pună la zid pe Sessions este că procurorul general nu ar fi dezvăluit Senatului întâlnirile sale atunci când a fost întrebat despre “posibilele contacte dintre membrii campaniei preşedintelui Trump şi reprezentanţii Moscovei”.

Purtătorul de cuvânt al lui Sessions în Departamentul Justiţiei, Sarah Isgur Flores, susţine că răspunsul lui Sessions din ianuarie 2017 a fost real deoarece el fusese întrebat despre "campania lui Trump" – şi nu despre întâlnirile pe care [Sessions] le-a avut în calitate de senator şi membru al Comitetului pentru Servicii Armate.

Ziarul a rezumat dialogul într-o asemenea manieră din care ar reieşi că Sessions ar fi fost întrebat dacă a existat orice fel de contact între campania lui Trump şi reprezentanţii guvernului rus. De fapt, Sessions a fost întrebat despre existenţa unor comunicaţii continue – o acuzaţie centrală în aşa-zisul “dosar” al colaborării.

În condiţiile în care unii democraţi fac presiuni ca Sessions să demisioneze din funcţie, preşedintele Trump a intervenit pentru a demonstra că îl susţine cu tărie pe Procurorul General.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor