Document guvernamental american: "Laboratoarele din Wuhan, foarte probabil, originea virusului Wuhan"

Virus (Pixabay.com)
Zerohedge.com
29.04.2020

O analiză a guvernului american scursă către publicaţia Washington Times concluzionează că Institutul de Virologie Wuhan (de nivel 4) sau un alt institut din Wuhan, care aparţine agenţiei de sănătate a Chinei sunt „cele mai probabile” surse ale virusului care a produs pandemia COVID-19, care a ucis peste 200.000 de oameni în întreaga lume în aproximativ patru luni.

Documentul, compilat din surse deschise şi care nu este un produs finit, susţine că nu există nicio dovadă clară care să arate că virusul ar avea originea la Institutul de Virologie Wuhan, sau la sucursala Wuhan a Centrului Chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, ambele situate în oraşul unde au fost raportate primele focare. -Washington Times

Deşi este posibil să nu avem nicio dovadă clară care să demonstreze că virusul Wuhan a scăpat din laboratorul Wuhan, „există dovezi circumstanţiale care să sugereze că acesta ar putea fi adevărul”, potrivit raportului, după cum urmează:

  • În 2013, oamenii de ştiinţă de la Institutul de Virologie din Wuhan colectau lilieci potcoavă dintr-o peşteră aflată la 1.400 de km distanţă de Wuhan, infectaţi cu virusul care provoacă COVID-19, potrivit Wall Street Journal.

Există un eşantion păstrat şi uitat - până în luna ianuarie a acestui an - care conţine virusul ce provoacă Covid-19. - WSJ

  • Shi Zhengli, colega lui Zhou, a fost implicată în bioingineria coronavirusurilor, fiind co-autoarea unei lucrări controversate din 2015, care a descris crearea unui nou virus (sintetic) prin combinarea unui coronavirus găsit în liliecii de potcoavă din China cu un altul care provoacă SARS la şoareci.
  • În 2015, revista Nature şi-a exprimat îngrijorarea pentru experimentele lui Shi Zhengli cu coronavirusul de liliac. În acelaşi an, guvernul american a suspendat finanţarea laboratorului din cauza îngrijorării faţă de riscurile prezentate de experimentele cu coronavirusuri de lilieci.
  • Între timp, Departamentul de Stat al SUA a avertizat asupra standardelor de siguranţă la laboratorul Wuhan într-o serie de cablograme începând din 2015, potrivit reporterului Josh Rogin de la Washington Post.

Ba mai mult, în timp ce Institutul de Virologie Wuhan este situat la aproximativ 35 de km de piaţa de animale Huanan, unde ar fi avut loc aproximativ 40% din focarele originale, Institutul aparţinând agenţiei de sănătate a Chinei este situat la aproximativ 300 de metri de piaţa Huanan.

Toate celelalte locuri posibile ale originii virusului s-au dovedit foarte puţin probabile”, concluzionează documentul guvernamental, a cărui copie a fost obţinută de Washington Times.

Autorităţile chineze au afirmat că originea virusului este necunoscută, dar iniţial au declarat că provine de la animale dintr-o „piaţă umedă” (de animale vii) din Wuhan, unde se tăiau animale şi se vindea carne, inclusiv de animale exotice. Ei au spus că virusul ar fi sărit speciile, de la lilieci la animale vândute pe piaţă anul trecut şi apoi a infectat oamenii. Cu toate acestea, un raport The Lancet atrăgea atenţia că varianta oficială nu corespunde cu datele. După cinci luni de la apariţia focarului, China nu are un punct de origine şi niciun pacient zero.

Oficialii americani au devenit din ce în ce mai sceptici faţă de versiunea oficială a regimului chinez.

Preşedintele Trump a confirmat luna aceasta că „o mulţime de oameni” investighează originea virusului. Generalul Mark A. Milley, şef de Stat Major al armatei americane, a declarat că agenţiile de informaţii din SUA anchetează dacă virusul a scăpat dintr-un laborator sau a fost rezultatul unui focar produs în mod natural, potrivit Washington Times.

"Cel mai logic loc pentru a investiga originea virusului [Institutul de Virologie Wuhan nivel BSL 4, n.r.] a fost complet închis investigaţiilor externe, de către Partidul Comunist Chinez", se arată în documentul publicat de Washington Times, care subliniază că regimul a luat măsuri "draconice" pentru controlul informaţiilor despre virus din ianuarie.

"Un ordin de interzicere a publicării informaţiilor despre virus dat către ambele institute a fost emis de regimul comunist la 1 ianuarie 2020, iar un general major al Armatei de Eliberare a Chinei, care este microbiologul cu cel mai înalt grad (militar) din China, gen. maior Chen Wei, a preluat comanda asupra [Institutului de Virologie Wuhan] de la mijlocul lunii ianuarie."

Medicul Wu Xiaohua a lansat o campanie online de expunere a activităţii dr. Shi Zhengli, care susţine că a folosit animale de laborator pentru a testa virusul ce ar putea infecta oamenii. Unul dintre aceste animale, sugerează Wu, ar fi putut fi originea pandemiei.

De asemenea, Wu a sugerat că animalele de la Institutul de Virologie Wuhan nu ar fi fost eliminate în mod corespunzător după folosirea lor în laborator, şi, în unele cazuri, au fost vândute publicului. Potrivit raportului, laboranţii ar fi fiert şi mâncat ouă folosite în laborator.

"Criticile aduse pentru neglijenţă în managementul Institutului de Virologie Wuhan sunt detaliate şi nu au fost clarificate în mod convingător de către Institut", afirmă Wu.

Dr. Shi Zhengli, unul dintre personajele cheie ale scandalului, a afirmat la un moment dat într-un interviu: „Promit cu viaţa mea că virusul nu are nicio legătură cu laboratorul”, răspunzând acuzaţiilor.

Pacientul zero?

O altă dovadă care se găseşte în memoriul guvernamental obţinut de Washington Times este dispariţia cercetătorului Huang Yanling, care lucra la Institutul de Virologie Wuhan, despre care unii analişti, inclusiv ai Epoch Times, cred că ar fi „pacientul zero”.

"Huang a lucrat la Institutul de Virologie Wuhan, dar este singurul angajat al Institutului a cărui biografie, profil şi imagine au fost şterse de pe siteul Institutului, alimentând speculaţiile despre muşamalizare", se arată în raport.

Între timp, institutul susţine că Huang este sănătoasă şi a părăsit institutul pentru a lucra într-o altă provincie, însă locul unde se află şi circumstanţele sunt misterioase. Însă acest lucru este extrem de improbabil sub un regim care menţine un control aproape absolut asupra cetăţenilor săi.

Raportul obţinut de Washington Times afirmă că „Huang însăşi nu a apărut niciodată în public şi a dispărut de atunci”, notând că internetul chinez este plin de speculaţii cu privire la locul unde se află aceasta.

Pe fondul controversei, China a impus restricţii tuturor publicaţiilor în legătură cu originile virusului Wuhan, iar mulţi cercetători par convinşi că virusul nu ar fi putut veni din laborator.

Yuan Zhiming, directorul Institutului de Virologie Wuhan, a declarat public că „nu există nicio cale prin care virusul să fi venit de la noi”.

Edward Holmes, virolog evoluţionist în cadrul Universităţii din Sydney, Australia, a declarat că nu există dovezi că virusul care provoacă COVID-19 la oameni „îşi are originea într-un laborator din Wuhan, China”.

El a spus că virusul liliac păstrat la Institutul de Virologie Wuhan a fost prelevat dintr-o altă provincie (în ciuda faptului că inclusiv Shi Zhengli afirma că a recoltat viruşi din Yunnan) şi că divergenţa secvenţei genomului între acel virus - RaTG13 - şi SARS-cov-2 „este echivalentă cu o medie de 50 de ani (cel puţin 20 ani) de schimbare evolutivă" (în pofida faptului că Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel, afirma că virusul SARS-CoV-2 este produsul ingineriei de laborator, lucru care ar explica sursa divergenţelor genomice ca fiind intervenţia umană, şi nu 50 de ani de evoluţie liberă a virusului).

„Prin urmare, SARS-CoV-2 nu a derivat din RaTG13”, a scris Holmes într-un articol pentru Science Media Center, potrivit Washington Times.

Washington Times notează, de asemenea, că mai multe lucrări academice au ajuns la concluzia că nu există dovezi că virusul a fost fabricat într-un laborator, cu toate acestea ipoteza că ar fi un virus natural care ar fi putut scăpa este încă obiectul unor dezbateri aprinse.

Între timp, China dă vina pe Statele Unite şi a sugerat că armata americană sau CIA au dezvoltat virusul şi l-au eliberat în ascuns în China. Shi Yi, de la Institutul de Microbiologie, Academia Chineză de Ştiinţe, a declarat că este prea devreme pentru a face lumină asupra acuzaţiilor.

Comentariile au apărut pe fondul unor rapoarte care susţin că laboratorul Fort Detrick, care are laboratoare bacteriologice de nivel înalt şi lucrează cu viruşi letali, cum ar fi Ebola, ar putea fi la originea coronavirusului ce a infectat deja 2,6 milioane de americani.

Laboratorul a primit ordin să se închidă în iulie 2019, se presupune că ar fi mai multe cauze, inclusiv nerespectarea procedurilor şi lipsa unei instruiri periodice de recertificare pentru lucrătorii din unele laboratoare.

Câteva alte postări pe platformele de socializare chineze (strict controlate de Partidul Comunist Chinez, deci lăsate acolo cu permisiunea regimului) au susţinut, de asemenea, că un şofer, ciclist, diplomat, din SUA, care a fost la Wuhan în octombrie 2019 pentru competiţia de ciclism la Jocurile Mondiale Militare, ar putea fi pacientul zero pentru virusul Wuhan, potrivit unei ipoteze lansate de Global Times, publicaţie sever controlată de Partidul Comunist Chinez, care emite în mod constant dezinformări majore la comanda regimului comunist chinez.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor