DNA cere aviz de la Senat pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, pentru ucidere din culpă

Senatorii vor fi chemaţi să dea undă verde pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea.
Gabriel Oprea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
01.09.2016

Procurorii anticorupţie cer aviz de la Senat pentru urmărirea penală a fostului vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

"Oprea Gabriel este cel care a determinat, prin încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, prezenţa victimei Gigină Bogdan-Cosmin ca motociclist într-o coloană oficială, împrejurare în care acesta a decedat.", sustin procurorii anticorupţie.

În consecinţă, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi Ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Cazul morţii lui Gigină. Oprea a profitat de autoritatea funcţiei de ministru

Procurorii reamintesc că în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19, agentul de politie Gigină Bogdan-Cosmin a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.

"La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni.

Din probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere.", arată procurorii.

DNA mai precizează că lucrătorii respectivi funcţionau în cadrul compartimentului special din cadrul Brigăzii Rutiere a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti care asigură însoţirea coloanelor oficiale. Au fost desemnaţi lucrători care aveau atribuţii exclusive de însoţire a ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a 3 poliţişti pentru fiecare post (două schimburi şi o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziţia ministrului, aşteptând-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinaţiei.

Din analiza documentelor care atestă componenţa zilnică a misiunilor de însoţire şi deplasările efectuate, rezultă că ministrul Oprea Gabriel realiza în medie aproximativ cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere. Numărul total al acestor misiuni este de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale.

Fiecare deplasare presupunea redirecţionarea şi a unui număr semnificativ de agenţi de poliţie de la posturile unde îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea către traseele pe care se deplasează demnitarul, cu consecinţa perturbării modului în care se realizează activitatea de supraveghere, îndrumare şi control al traficului. De exemplu, în seara de 20 octombrie 2015, când s-a produs accidentul, dispozitivul a fost format din 27 de poliţişti aflaţi în intersecţiile de pe traseu.

În acele situaţii, intersecţiile în care acţionau agenţii de poliţie nu erau alese în funcţie de valorile de trafic, iar manevrele de dirijare nu urmăreau optimizarea circulaţiei, ci reducerea timpului de deplasare a demnitarului.

În condiţiile în care numărul de agenţi de poliţie care desfăşoară la un anumit moment dat activităţi de dirijare a traficului pe raza întregului municipiu Bucureşti variază între 60 şi 80, asigurarea dispozitivului de siguranţă pentru fiecare demnitar presupune că o parte importantă din resursele Brigăzii de Poliţie Rutieră este alocată exclusiv activităţii de însoţire, cu afectarea celorlalte responsabilităţi. Totodată, un număr important de intersecţii cu valori mari de trafic nu pot fi dirijate de către agenţii de poliţie care trebuie să se deplaseze pentru a asigura traseul coloanelor oficiale.

Aşadar, profitând de autoritatea pe care funcţia de ministru de interne i-o conferea asupra funcţionarilor publici din cadrul acestui minister, ministrul de interne Oprea Gabriel a determinat atât însoţirea sa permanentă cu echipaje ale poliţiei rutiere, cât şi modalitatea de formare a acestor echipaje, respectiv folosirea unei motociclete a poliţiei rutiere pentru a facilita deplasarea cu viteză a coloanei oficiale astfel formate.

Procurorii mai explică faptul că existenţa unei motociclete de poliţie care deschidea coloana oficială a ministrului de interne permitea deplasarea cu viteză mare a coloanei, motociclistul fiind în măsură a circula mai repede şi a dirija circulaţia în intersecţiile pe unde avea să treacă coloana ministrului, astfel încât să permită trecerea acesteia în condiţii optime de trafic rutier.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că prezenţa unui motociclist ca deschizător al coloanei oficiale reprezintă un element care implica un risc suplimentar, cunoscut fiind faptul că participarea la traficul rutier din postura de motociclist reprezintă o activitate cu un risc potenţial ridicat, mai cu seamă în cazul deplasărilor în regim de viteză sporită.

"Faţă de cele de mai sus, se reţine că Oprea Gabriel este cel care a determinat, prin încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, prezenţa victimei Gigină Bogdan-Cosmin ca motociclist într-o coloană oficială, împrejurare în care acesta a decedat.

În ceea ce priveşte cauza accidentului de circulaţie constând în viteza de deplasare (84 de km/h) şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de interne Oprea Gabriel.

Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinaţiei şi a momentului precis la care aceasta trebuia să ajungă la destinaţie.

De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depăşirea limitei de siguranţă.

Din probele administrate rezultă că necesitatea deplasării cu viteze superioare impuse de ministrul de interne a determinat o modalitate de lucru. În acest sens, motociclistul care deschidea coloana oficială trebuia să ajungă în intersecţii înainte de restul coloanei, să se asigure că traficul este oprit (dacă este cazul să dirijeze traficul rutier pentru a facilita trecerea coloanei), după care – în momentul apropierii restului coloanei – să se deplaseze cu viteză sporită către următoarea intersecţie pentru a repeta acest proces. Acest mod de lucru corespunde şi situaţiei de fapt din prezenta cauză când, după ajungerea coloanei în intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei, victima Gigină Bogdan-Cosmin a accelerat către următoarea intersecţie, cea cu Splaiul Independenţei, împrejurare în care s-a produs accidentul soldat cu decesul acestuia.

În raport cu ansamblul probelor administrate până în prezent (între care două expertize criminalistice şi o expertiză tehnică ) se reţine că există indicii rezonabile în sensul că ministrul de interne Oprea Gabriel este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul pe care demnitatea deţinută i-l conferea şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează deplasarea coloanei oficiale care îl însoţea, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Gigină Bogdan-Cosmin.", concluzionează procurorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor