„Disciplina, mai devreme sau mai târziu, va învinge inteligenţa”, afirmă Yokoi Kenji Díaz

Tineri japonezi (Pixabay.com)
Simona Milea
05.07.2023

Japonia, cunoscută sub numele de „Ţara Soarelui Răsare”, este o ţară străveche cu o istorie şi tradiţii extrem de interesante. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei, care au înfipt o sabie în ocean, iar când a fost scoasă s-au format patru picături ce au devenit insulele principale, precum şi numeroase insule mici (peste 6000). Este o ţară cu frumoase tradiţii şi obiceiuri, datorită culturii unice moştenite din perioada antică, dar şi modului în care au fost păstrate acestea de-a lungul timpului. Este o lume diferită, în care elementele din trecut, prezent şi viitor, există într-o armonie perfectă, modernizarea făcându-se fără a-şi pierde rădăcinile, şi ajungând la un nivel foarte ridicat de trai.

Etica acestei ţări se bazează în mod clar pe o serie de principii fundamentale care guvernează comportamentul japonezilor. Din cultura acestei ţări străvechi fac parte valori precum: consideraţia faţă de ceilalţi, valoarea muncii, respectul faţă de ierarhie şi bătrâni şi, bineînţeles, punctualitatea, care este înţeleasă ca una dintre manifestările respectului faţă de celălalt, onestitate şi dreptate, curaj, compasiune, curtoazie, onoare, sinceritate şi loialitate. Lista este mare şi cuprinzătoare.

Japonia constituie una dintre cele mai solide economii din lume, ceea ce se vede în calitatea vieţii cetăţenilor săi. Care este secretul? Munca intensă, ce duce în cele din urmă la succes.

Disciplina şi inteligenţa, combinaţia perfectă

INTELIGENŢA este capacitatea minţii ce ne permite învăţarea, înţelegerea, raţionamentul, luarea deciziilor şi formarea unei idei conform realităţii. Pe scurt, inteligenţa este suma cunoştiinţelor noastre pentru a rezolva o anumită situaţie, deci aceasta este o abilitate înnăscută a fiinţei umane, întrucât, de la naştere, omul învaţă să îşi transforme constant viaţa.

DISCIPLINA este capacitatea oamenilor de a pune în practică o serie de principii legate de ordine şi constanţă în executarea sarcinilor şi a anumitor activităţi zilnice. Este o virtute morală asociată cu capacitatea de a duce o viaţă ordonată mână în mână cu principii, îndatoriri, obiective. Acestea ne fac să vedem disciplina ca o chestiune de voinţă, o atitudine critică şi conştientă care face posibil să fim mai eficienţi. Unind în stilul de viaţă Inteligenţa cu Disciplina, fiecare persoană va deveni mai bună şi va şti cum să trăiască cu mediul şi semenii lui.

Ei bine, Disciplina este cea care va face din noi fiinţe perseverente, cu determinare, deoarece ea se hrăneşte din obişnuinţele noastre fidele unui obiectiv de neclintit, ştiind că nu avem în faţă decât ceea ce purtăm în minte, aşa cum spunea cunoscutul conferenţiar şi vorbitor motivaţional columbiano-japonez Yokoi Kenji Díaz (mamă columbiană şi tată japonez) în conferinţa sa "Disciplina va învinge mai devreme sau mai târziu inteligenţa", pentru că inteligenţa poate fi sau nu acolo, dar disciplina este ceva inseparabil de succes, Mai devreme sau mai târziu, a fi disciplinat te va face excepţional, doar pentru simplul fapt că acele obiective pe care le-ai atins nu au fost doar o chestiune de talent sau de inteligenţă, ci pentru a le atinge va trebui să adopţi obiceiuri şi comportamente care necesită constanţă şi mai mult timp.

Pentru exemplificare, vom aminti despre celebra furnică, care, după cum se ştie, poate duce o greutate ce cântăreşte de 6 ori mai mult decât greutatea ei. În calea ei, furnica a găsit o mică adâncitură pe care nu a putut să o depăşească şi atunci a cărat o bucată de lemn foarte grea, pe care a folosit-o ca pe o punte să tracă obstacolul, şi astfel a ajuns la capătul găurii; apoi, a luat bucata de lemn şi şi-a continuat drumul. Aceasta este o dovadă a determinării ei în ciuda dificultăţilor ce le avea în cale.

În prelegerile sale, Kenji subliniază întotdeauna această idee centrală ca făcând parte din "ingredientul secret", care caracterizează modul în care acţionează şi lucrează japonezii; afirmă că japonezii nu au pretenţia că sunt mari intelectuali sau că au coeficientul de inteligenţă ce se apropie de geniu, idei preconcepute pe care unii le-au avut despre ei ţinând cont de capacitatea lor de a dezvolta gadgeturi tehnologice. Japonezii sunt disciplinaţi în activităţile lor, nu sunt predispuşi la tergiversări, nu se rătăcesc mental. Acest lucru face parte din cultura lor. Cu siguranţă că nu sunt singurii care au aceste atuuri culturale. Disciplina face parte din filosofia culturii japoneze, ceea ce i-a făcut să fie atât de avansaţi în multe domenii diferite ale cunoaşterii. Datorită acestei gândiri, o persoană cu puţine atribute este capabilă să se depăşească pe sine şi să realizeze mari schimbări atât cu ea însăşi, cât şi în lume.

Disciplina japoneză

Japonia este ţara contrastelor, unde artele tradiţionale vechi de secole coexistă cu cea mai avansată tehnologie. De la arte precum ceremonia ceaiului, ikebana (aranjarea florilor) şi artele spectacolului tradiţional, la băi ultra moderne şi întreaga industrie muzicală, jocuri video şi altele. Unele studii ale unor universităţi cunoscute vorbesc despre „succesul sistemului educaţional” din Japonia, care oferă societăţii cei mai educaţi oameni din lume. Învăţământul primar şi gimnazial este foarte amplu şi profund, iar elevul este educat într-un sistem de disciplină care aderă la „bushido”, codul de onoare al samurailor. Formele şi conduita sunt la fel de importante ca şi conţinutul, motiv pentru care absolvenţii de liceu sunt oameni bine pregătiţi, educaţi şi disciplinaţi.

Inteligenţa este prezentă în fiinţa umană, dar disciplina, ca atitudine conştientă şi voluntară a fiecăruia, face posibilă atingerea unor scopuri mari, fie în domeniul personal, profesional sau academic. Nu se pune problema care cântăreşte mai mult, pentru că este inutil să ai capacităţi, când nu faci nimic cu ele, este o chestiune de a combina a fi inteligent cu a fi disciplinat, ceea ce face diferenţa între cineva care are succes şi cineva care este pur şi simplu conformist.

Cele trei chei ale disciplinei japoneze

Cele trei chei ale disciplinei japoneze sunt: organizarea, curăţenia şi punctualitatea. Dincolo de talent şi de propria inteligenţă, este disciplina. Pentru japonezi ea este fundamentală şi trebuie transmisă copiilor încă de la o vârstă fragedă. Datorită ei şi simţului integrităţii, societatea japoneză menţine un sentiment de ordine în aproape orice sferă socială, educaţională, de afaceri etc.

Necesitatea de a fi eficient în a contribui cu munca, atitudinea şi dispoziţia lor la binele comunităţii este ceva care continuă să atragă atenţia tuturor. Mulţi oameni se simt copleşiţi, în special cei tineri, de această filozofie japoneză, care ar trebui adoptată în contextele noastre zilnice.

„Cu credinţă, disciplină şi devotament dezinteresat faţă de datorie, nu există nimic valoros pe care să nu-l poţi realiza ”. Muhammad Ali Jinnah

Deci disciplina este rădăcina care hrăneşte totul şi care se extinde în aproape orice context. Cu ajutorul ei este întărit talentul, şi la rândul ei, aceasta are adesea mai multă valoare decât inteligenţa în această cultură.

1. Organizarea

O organizare adecvată, ne poate permite două lucruri: să economisim timp şi să câştigăm eficienţă. Aceasta este foarte esenţială în orice context. O casă organizată este o casă în armonie. Organizarea într-un mediu de lucru, companie mare sau mică, vă permite să optimizaţi sarcinile să acţionaţi prompt, răspunzând provocărilor. În companiile japoneze, liderii sunt la curent cu aproape fiecare detaliu al sarcinilor de zi cu zi. Angajamentul fiecărui individ este esenţial.

2. Curăţenia

Curăţenia înseamnă mai mult decât eliminarea murdăriei din spaţii, ci oferă şi echilibru vieţilor. Tot ce este murdar şi dezordonat afectează bunăstarea şi propria minte, prin urmare este necesar să parcurgem o serie de paşi pentru a reda acea armonie în fiecare spaţiu. Astfel, pentru a promova disciplina, japonezii au pus în practică nişte reguli:

- aruncă ceea ce nu mai este util sau dorit;

- totul trebuie să fie la locul lui, un spaţiu exclusivist;

- fiecare persoană inclusiv copiii, trebuie să se asigure că toate spaţiile, atât publice cât şi cele private, sunt păstrate curate;

- există reguli standardizate de curăţenie, reguli clare înţelese de toţi;

- respectarea zilnică a celor de mai sus.

3. Punctualitatea

O altă cheie a disciplinei este punctualitatea. Punctualitatea înseamnă, de asemenea, a fi ferm cu scopurile noastre; este stabilirea unui obiectiv şi atingerea lui. Este a ordona o serie de obiective, scopuri, dorinţe zilnice şi de a le îndeplini cu eficienţă şi promptitudine. Toate acestea includ voinţa, angajamentul şi acel efort zilnic din care, până la urmă, se compune disciplina. Cererile sunt excesive şi totul trebuie să aibă un echilibru.

Nu trebuie să mergem în extreme în ceea ce priveşte această cerere adesea apăsătoare care ia libertatea şi calitatea vieţii. Putem învăţa din cultura japonezilor şi să aplicăm întotdeauna aceste valori cu măsură. Să ne inspirăm din inteligenţa lor, rezistenţa, respectul faţă de ceilalţi şi comunitate.

„Când organizarea face dragoste cu curăţenia în pântecele punctualităţii, se naşte un copil numit DISCIPLINĂ” - Yokoi Kenji Díaz

Caracteristicile mentalităţii japoneze

Cultura japoneză este fascinantă şi bizară, iar obiceiurile lor diferă de cele din Occident, şi acest lucru se datorează în principal mentalităţii acestora.

Femei japoneze (Pixabay.com)
Femei japoneze (Pixabay.com)

Caracteristicile mentalităţii japoneze: reguli, norme, organizare, eficienţă, nobleţe, educaţie, responsabilitate şi respect. Japonezii sunt cunoscuţi în întreaga lume pentru faptul că sunt respectoşi şi au o mare responsabilitate, dar şi pentru tradiţiile şi bucătăria lor. În general, un japonez este asociat cu o persoană nobilă, educată, responsabilă şi atentă, iar acest lucru se datorează în principal mentalităţii şi culturii lor.

Japonezii sunt învăţaţi să urmeze întocmai toate regulile, care sunt esenţiale în orice domeniu şi de aici organizarea şi punctualitatea care îi caracterizează atât de mult. Fiecare individ se conformează şi respectă regulile, fie la şcoală, la restaurant, transport în comun sau în orice loc. Punctualitatea este ceva normal: trenurile şi metroul au ora exactă de sosire, totul este ordonat şi corect. Pentru japonezi, TIMPUL valorează aur şi din acest motiv îşi onorează responsabilităţile fiind mereu punctuali în orice situaţie.

Eficienţă, nobleţe şi educaţie

Japonezii sunt recunoscuţi pentru eficienţă, iar acest lucru se datorează trăsăturii lor perfecţioniste. Încearcă să-şi îndeplinească sarcinile, în cel mai bun mod posibil, se străduiesc mult, şi în plus sunt şi rapizi. Majoritatea japonezilor sunt nobili şi cinstiţi, aşa că oamenii au încredere unul în celălalt. În plus, japonezii au o educaţie foarte bună; ei mereu salută, mulţumesc, cer lucruri în mod politicos şi îşi cer scuze atunci când este necesar.

Reponsabilitate şi respect

Japonezii îşi onorează angajamentele cu responsabilitate şi punctualitate şi, în plus, sunt învăţaţi să fie responsabili de la o vârstă foarte fragedă. Copiii japonezi învaţă să aibă grijă de lucrurile lor şi să păstreze curate şi îngrijite spaţiile în care îşi petrec timpul. După orice fel de eveniment sau festival, japonezii lasă locul complet curat. O altă caracteristică cheie a mentalităţii japoneze este respectul faţă de ceilalţi. Japonezii îşi respectă reciproc spaţiul, îşi respectă timpul şi modul lor de a gândi. În general evită conflictele sau să-i contrazică pe ceilalţi, iar dacă cineva se simte rău, vor purta o mască pentru a evita infectarea altora, ca o formă de respect.

În Japonia, armonia obţinută prin supunere şi consens este de o maximă importanţă. Oamenii se feresc să se evidenţieze şi să-şi spună părerile personale, pentru a nu jigni. Ei preferă ambiguitatea şi aluzia în locul vorbelor sincere; vorbitul cu glas tare nu este văzut cu ochi buni.

Ordinea şi armonia se construiesc pe bun simţ, ceea ce înseamnă respect pentru tot ce există. Unde există onoare, respect, bun simţ, loialitate, dreptate şi compasiune, societatea se dezvoltă armonios şi va respecta aceste valori. În cazul în care aceste valori se pierd sau lipsesc cu desăvârşire, se va instala haosul, dizarmonia, urmând distrugerea valorilor, tradiţiilor şi a societăţii.

Cultura japoneză ne învaţă reguli de care ar trebui să ţinem cont pentru a ne echilibra relaţiile, comportamentul şi mai ales bunul simţ. O vizită în Japonia ar putea fi o lecţie de viaţă pentru cei ce vor să vadă şi să asculte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor