Curiozity: imagini panoramice într-un câmp de dune de pe Marte

Robotul Curiosity al NASA (Captură web)
Mioara Stoica
08.05.2017

Această panoramă la 360 de grade a fost luată de camera foto (MastCam) a roverului Curiosity al NASA şi arată o parte dintr-o zonă numită Dunele din Bagnold, care se ăntind mai mulţi kilometri pe Marte.

Locaţia numită „Ogunquit Beach“ se află la marginea de nord-vest, în partea de jos a Muntelui Sharp. Punctele de interes includ ondulaţii de dune şi fundul de rocă format din sedimente depuse în lacuri cu milioane de ani în urmă.

Din februarie-aprilie 2017 roverul Curiosity a examinat dune de nisip liniare pentru a le compara cu dunele în formă de semilună găsite în 2015 şi 2016 în timpul unei investigaţii.

Panorama a fost creată din 115 imagini individuale achiziţionate în perioada 24-25 martie 2017, în timpul zilei de muncă marţiane - cu numărul 1.647- a roverului Curiosity pe Marte. O zi pe Marte, numită uneori Sol, durează cu aproximativ 40 minute mai mult decât ziua de pe Pământ.

Surse: NASA: Textures Where Curiosity Rover Studied a Martian Dune, NASA: Panorama with Active Linear Dune in Gale Crater, Mars

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor