Cristian Ghinea, propus ministru al Fondurilor Europene

La scurt timp după ce Aura Răducu a demisionat de la şefia Ministerului Fondurilor Europene, premierul Dacian Cioloş i-a şi găsit un înlocuitor.
Cristian Ghinea (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.04.2016

Premierul Dacian Cioloş a înaintat marţi preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire în funcţia de ministru al Fondurilor Europene a lui Cristian Ghinea, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului.

Amintim că, în urmă cu doar o zi, Aura Carmen Răducu a demisionat de la conducerea Ministrului Fondurilor Europene, la solicitarea şefului Executivului, care s-a declarat nemulţumit de prestaţia ei.

"La solicitarea domnului prim-ministru, îmi depun demisia din funcţia de ministru al Fondurilor Europene. (...) având în vedere nemulţumirile domnului prim-ministru legate de obiectivele pe termen scurt privind activitatea mea, la cererea domniei sale, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene.

Regret că nu am avut şansa de a duce la bun sfârşit acţiunile propuse, dar rămân un susţinător al politicii de coeziune, al principiilor europene şi al utilizării cât mai eficiente şi profesioniste a fondurilor europene pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării", a explicat atunci Aura Răducu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor