Comisia pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii al lui Dragnea prinde viaţă oficial

Ana Ion
06.04.2017

alte articole

Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
06.04.2017

Prezentat de PSD drept motorul reindustrializării României şi de liberalul Florin Cîţu drept "copilul de suflet al lui Liviu Dragnea, născut şi crescut pentru a fura" Fondul Suveran de Investiţii este mai aproape de a deveni realitate. Comisia interministerială pentru crearea FSDI a fost înfiinţată printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu, publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Formată din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Energiei şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, desemnaţi prin ordin de către conducătorii acestor instituţii publice, precum şi un reprezentant al aparatului de lucru al Guvernului, desemnat de prim-ministru, comisia este condusă de reprezentantul Ministerului Economiei, care are calitatea de preşedinte.

Obiectivul Comisiei este elaborarea cadrului legal de înfiinţare şi funcţionare a FSDI. Noua entitate este un organism consultativ şi va elabora un raport final privind activitatea desfăşurată, pe care îl va supune aprobării Guvernului.

Informaţia înfiinţării comisiei vine la scurt timp după ce deputatul USR Claudiu Năsui semnala haosul ce înconjoară înfiinţarea FSDI.

Ce este FSDI

Potrivit PSD, FSDI este baza de la care va porni reindustrializarea României (rămasă aproape fără industrie după ce 27 de ani aproape tot ce funcţiona în ţară a fost căpuşat şi jefuit).

"FSDI va cuprinde acţiunile deţinute de stat în circa 200 de companii. Valoarea totală a activelor companiilor ce vor fi incluse în FDSI este de aproximativ 45 de miliarde lei. Prin preluarea acţiunilor de către FSDI, statul renunţă la dividendele aferente, în sensul că ele nu vor mai fi încasate anual la bugetul de stat, ci vor alimenta FSDI. Echivalentul sumelor ce nu vor mai fi încasate la buget va fi de 2,5 miliarde lei anual, o sumă echivalentă cu 0,25% din PIB, însă după cum se va vedea mai jos aceasta va fi compensată de efectele generate în economie de FSDI, care vor aduce mai multe venituri la bugetul de stat”, explica recent ministrul Economiei, Mihai Tudose.

La rândul său, Liviu Dragnea laudă Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii ca fiind ceva ce a stârnit un interes uriaş în mediile internaţionale, în mediile financiare internaţionale, începând din America şi terminând cu Norvegia.

"Toate companiile de stat din România profitabile vor fi incluse în acest Fond, care va emite obligaţiuni, care pot fi cumpărate de orice cetăţean şi de orice firmă. Statul va rămâne 100% acţionar, nu va vinde nicio acţiune de acolo, pentru că sunt companii strategice şi, de asemenea, acest Fond, aşa cum se întâmplă şi în alte părţi din lume, împreună cu fondul de investiţii mari şi cu bănci internaţionale, cu care am şi avut discuţii oficiale, vor face joint venture cu care se vor finanţa investiţii mari, strategice (...)

Vor începe să construiască fabrici, capacităţi de producţie, în zone unde existau, dar în perioada 1997-1998, 1.300 de fabrici şi uzine din România au fost tăiate, lichidate şi un milion şi jumătate de români au rămas pe drumuri şi va începe o reindustrializare a României. Şi sunt fonduri uriaşe de investiţii care vor să investească pentru că vor să aibă profit. Aşa se lucrează", declara recent Dragnea, citat de Gândul.

Pe de altă parte, opoziţia susţine că acest fond e un fel de casino cu circuit închis, parte a unui jaf apocaliptic pus la cale de PSD care vrea să căpuşeze banul public şi la nivel de companii. OUG 13 era încununarea acestui jaf, astfel încât cei ce urmau să fure cu mâinile până la coate să nu păţească nimic. Informaţii aici şi aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor