„Clasic e fantastic”: Poveşti muzicale cu instrumente de percuţie

De ce poveşti? Pentru că muzica ajunge la sufletele tinere mult mai uşor dacă este însoţită de o poveste.
Copii urmărind cu atenţie concertul „Clasic e fantastic”, la Ateneu (clasic e fantastic (facebook)
L.M.
17.10.2016

Poveştile muzicale au fascinat din nou micul (şi marele) public iubitor de muzică şi de „Clasic e fantastic - Cum să înţelegem muzica”, aşa încât ploaia şi frigul care au debutat prea curând pentru acest mijloc de octombrie nu i-a împiedicat pe aceştia să fie prezenţi la cea de-a 7-a stagiune a minunatului concert-educativ şi să umple în întregime Sala Mare a Ateneului.

A devenit o tradiţie ca primul concert la începutul fiecărei stagiuni să fie ţinut de Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”, care anul acesta a împlinit 60 de ani de existenţă. Dirijorului orchestrei, Andrei Iliescu, i-a aparţinut şi selecţia poveştilor.

Poveştile aduc muzica mai aproape de sufletele tinere, a lămurit Cristina Sîrbu, gazda şi realizatoarea întregii „poveşti”- „Clasic e fantastic”. Ea a ales pentru acest început de stagiune trei poveşti care să pună în evidenţă instrumentele de percuţie- instrumentele care aduc viaţă, culoare, nerv oricărei poveşti muzicale.

Prima poveste –adevărată- este Pictures of Emily, de David Rimelis, un compozitor american, care a compus acest concert în semn de reverenţă pentru Emily Hart, o cântăreaţă la orgă dintr-un cor bisericesc, care la 80 de ani a orbit. Lipsită de lumina ochilor, Emily a dorit să cunoască mai bine lumea sunetelor, astfel că în ciuda vârstei şi a handicapului său, a studiat Compoziţia la Conservator. După 5 ani, Emily avea deja prima ei compoziţie. Mişcat de povestea bătrânei muziciene, Rimelis va compune Pictures of Emily. Piesa, ne-a mărturisit Andrei Iliescu, i-a fost dăruită de însuşi Rimelis, pentru a fi împărtăşită de orchestra sa, publicului român. Instrumentele de percuţie - toba mare, toba mică, cinel, fus-cinel au fost introduse pe rând şi prezentate.

În partea a doua, Orchestra s-a dat la o parte, lăsând instrumentele în mijloc să fie văzute şi prezentate, pentru că a urmat Concertul pentru timpani şi ansamblu de percuţie de John Beck, unde copiii au intrat cu adevărat în lumea instrumentelor de percuţie.

Instrumentele - gongul, toba mare, 2 blocuri de lemn, clopote tubulare, glockenspiel, bongosuri, vibrafon, tom-tomuri, crotale, vibrafon cu arcuş, xilofon, gonguri de metal, marimbă şi solistele concertului, cele patru timpane - au fost prezentate pe rând, iar apoi au cântat, mânuite extraordinar de cei 5 percuţionişti, singurii interpreţi ai acestui concert.

A treia poveste, inspirată din nuvela lui Prosper Mérimée şi pusă pe muzică de Bizet (1875 ) este povestea frumoasei ţigănci spaniole Carmen. Focoasă şi superficială, Carmen face doar rău în jurul ei, iar povestea se termină trist, cu moarte. „Carmen” a fascinat şi lumea baletului, astfel că, în 1967 apare Suita Carmen, baletul într-un singur act al coregrafului cubanez Alberto Alonso, pe muzica compozitorului rus Rodion Scedrin, scrisă special pentru soţia sa, balerina Maia Pliseţskaia. Scedrin a scris pentru instrumente din coarde şi multe instrumente de percuţie. Compozitorul, a explicat Cristina Sârbu copiiilor, a scris această variantă ca să nu se asemene cu muzica lui Bizet, unde e plin de suflători şi pentru că Teatrul Balşoi de la Moscova număra numai genii.

Cheile poveştii, exemplificate muzical, au fost date numaidecât copiilor: Intrarea lui Carmen, tema lui Carmen, intrarea soldatului, intrarea toreadorului, tema toreadorului.

Povestea lui Mérimée pusă pe muzică de Bizet şi Scedrin: Don José, soldat sărac şi simplu se îndrăgosteşte de Carmen, o ţigancă focoasă şi superficială, care lucra la o fabrică de ţigări. Ea pune stăpânire pe mintea şi inima lui, apoi îl abandonează, atrasă fiind de un toreador, Escamillo. José suferă, e gelos şi în final o omoară.

Din cele 13 numere ale baletului Carmen, orchestra a prezentat 8. La instrumentele de percuţie existente s-au mai adăugat în Carmen şi tamburine, castaniete, triunghi.

Ca de fiecare dată la „Clasic e fantastic”, copiii au avut locul lor pe scenă, printre instrumente şi, ca de fiecare dată, au plecat îmbogăţiţi de stările şi poveştile depănate de minunatul univers al sunetelor clasice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor