"Cine şi ce nu face în Sănătate" - o poveste cu iz penal

Soluţiile pentru o adevărată reformă a Sănătăţii există, dar sunt refuzate de actuala clasă politică în frunte cu cele două mari partide PSD-PNL, acuză senatorul Valeriu Todiraşcu.
Senatorul Valeriu Todiraşcu (facebook.com)
Andrei Pricopie
16.03.2016

În spaţiul public sunt cerute, în mod îndreptăţit, salarii mărite şi stoparea exodului personalului medical, dotări cu aparatură performantă, medicamente mai eficiente şi construcţia unor spitale moderne, a declarat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, senatorul Valeriu Todiraşcu de la Noua Republică.

Aceste obiective s-ar putea realiza, potrivit senatorului, fără o sporire a contribuţiei cetăţenilor la Fondul de sănătate, dacă banii actuali ar fi cheltuiţi raţional, în direcţiile în care ei să aducă beneficii pentru pacienţi şi nu să fie risipiţi sau deturnaţi în interese ilegitime.

Situaţia actuală în Sănătate - în viziunea lui Todiraşcu

"Managementul instituţiilor medicale şi managementul la vârf al sistemului sanitar sunt dezastruoase. Deşi în ultimii 12 ani fondurile cheltuite în sănătate au crescut de 5 ori, ajungând la 5 mlrd EUR pe an, calitatea serviciilor medicale nu s-a îmbunătăţit, iar satisfacţia pacienţilor în legătură cu acestea a scăzut. Chiar dacă sumele alocate Sănătăţii s-ar dubla, dacă se va păstra acelaşi mod de cheltuire iraţional la banilor, situaţia în sănătate nu se va îmbunătăţi.

Cauza principală a managementului deficitar în Sănătate este politizarea conducerii acestui sector şi, în consecinţă, căpuşarea lui în interesul partidelor aflate la putere.

În prezent, numai o treime din fonduri ajung efectiv la pacienţi. A doua treime este reţinută de stat, prin impozite pe salarii şi cota mare de TVA plătită pentru achiziţiile din sănătate. A treia treime este deturnată de decidenţii din sănătate spre clientela de partid sau este, pur si simplu, risipită prin management incompetent.

Dacă risipirea şi deturnarea acestor bani ar fi oprită, fondul de sănătate care ar ajunge la pacienţi s-ar dubla, practic, fără o contribuţie suplimentară a cetăţenilor.

Politizarea şi, în consecinţă, căpuşarea sistemului de sănătate se accentuează continuu pe măsură ce fondurile din sănătate sporesc. CNAS, care ar trebui să gestioneze sumele colectate în interesul asiguraţilor, a fost practic naţionalizată, prin politizare, care acum favorizează deturnarea fondurilor către clientela sau furnizori favoriţi de aparatură sau medicamente, fără să îşi bazeze deciziile pe studii şi date obiective.

Hotărârile în Consiliul de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate (CNAS) depind în proporţie de 80% de reprezentanţii statului, numiţi politic şi nu de reprezentanţii asiguraţilor. Aceasta deşi 97% din fonduri sunt colectate ca asigurări şi numai 3% reprezintă contribuţia la Fond din bugetul statului. Nu asiguraţii decid cum se cheltuiesc banii lor, ci politrucii lipsiţi de integritate şi aflaţi, de foarte multe ori, în conflict de interese."

Soluţiile pentru o adevărată reformă a Sănătăţii

"Există soluţii, dar acestea sunt refuzate de toată actuala clasă politică, atât de PSD cât şi de PNL, care include şi fostul PDL. În primul rând, ar trebui restituită CNAS către proprietarii Fondului de sănătate, respectiv către asiguraţi. Consiliul de Administraţie al CNAS ar trebui să fie alcătuit din reprezentanţii asiguraţilor, la fel cum se întâmplă în Germania, stat al cărui sistem de sănătate, iniţiat de Bismark, a fost adoptat şi de România, dar numai parţial, după ce l-a adaptat la sistemul din vremea comunismului, pentru a păstra cât mai mult din influenţa statului asupra lui şi a modului de deturnare a banilor. Fără o autonomie reală şi depolitizare a CNAS, managementul în Sănătate nu va putea deveni eficient.

În al doilea rând, ar trebui implementate imediat măsuri pentru asigurarea transparenţei facturilor de cumpărare la nivelul spitalelor publice, pentru a se cunoaşte cheltuielile reale ale acestora şi măsura obiectiv costurile reale, şi nu doar cele declarate, ale serviciilor medicale. În multe spitale se cumpără produse la preţuri exagerate, până la 12 ori mai mari decât preţul pieţii. Posibilitatea verificării publice a cheltuielilor spitalelor nu necesită cheltuieli suplimentare, dar ar salva peste 1 mlrd EURO anual care sunt risipiţi sau furaţi din banii asiguraţilor.

În al treilea rând, CNAS ar trebui să adopte modalitatea de „Evaluare a tehnologiilor medicale”, HTA (Health Technology Assessment), conform recomandărilor Raportului NICE din anul 2012, plătit de către Guvernul României dar neutilizat până acum, în care autorii raportului stabileau căile precise prin care se poate obţine o fundamentare raţională a cheltuielilor din Sănătate pentru serviciile medicale, pe baza studiilor de cost-eficienţă. Această măsură s-ar putea realiza prin înfiinţarea unei Agenţii Naţionale de Management în Sănătate (ANMS).

Această instituţie independentă de Executiv, formată din specialişti în diverse domenii din sănătate, medici, farmacişti, economişti, jurişti şi specialişti în management, selectaţi pe bază de concurs organizat de o Comisie desemnată de Parlament, după modelul de organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, ar trebui să preia evaluarea tehnologiilor din sănătate, furnizarea pentru decidenţi a modelelor de management pentru diversele patologii sau obiective din sănătate, studierea rezultatului implementării măsurilor şi propunerea de măsuri suplimentare pentru corectarea eventualelor efecte necorespunzătoare sau insuficiente.

Această ANMS ar putea, în momentul în care va fi deplin funcţională, să stabilească în mod raţional care sunt priorităţile, care sunt serviciile ce pot fi incluse în pachetul serviciilor de bază acoperite de asigurarea publică şi a serviciilor de pe lista de excludere, să raţionalizeze cheltuielile pentru diversele forme de patologie pe baza ghidurilor fundamentate pe "medicina bazată pe dovezi", să asigure distribuţia echitabilă a fondurilor între medicina primară, medicina de specialitate şi medicina bazată pe spitalizare.

S-ar economisi mulţi bani risipiţi din cauza incompetenţei managementului, s-ar putea elimina medicamentele şi procedurile inutile, s-ar putea stabili care sunt tehnologiile care nu sunt cost-eficiente şi care ar trebui să fie prioritare la contractarea din fondurile asiguraţilor şi care ar fi accesibile prin coplată sau pe baza unor asigurări private complementare."

Todiraşcu se loveşte de refuzul Parlamentului. DNA, chemată să facă investigaţii

"Pentru toate aceste măsuri minimale dar obligatorii pentru sănătate, am depus în două rânduri în Parlament iniţiative legislative, în perioada 2013-2016, din care toate au fost avizate negativ de guvernele Ponta şi Cioloş, şi respinse la prima depunere de către Camera Deputaţilor, cameră decizională pentru aceste proiecte. Detalii aici.

Această respingere repetată de către clasa politică a reformelor din Sănătate denotă nu numai rea-voinţă ci, de multe ori, chiar un interes personal sau de grup, împotriva interesului naţional. Din aceste motive am depus 4 plângeri penale la DNA pentru a se stabili dacă este vorba de eventuale infracţiuni:

1. pentru deturnarea a 2,4 mlrd EUR prin tarife ilegale la medicamente;

2. pentru risipa 70 mln EUR anual în domeniul dializei;

3. deturnarea a 95% din fondurile de malpraxis, prin respingerea repetată de modificare a legii malpraxisului;

4. asistarea pasivă la deturnarea a 95% din fondurile de malpraxis, cu toate că avea obligaţii privind supravegherea pieţii financiare.

Speranţa cetăţenilor se îndreaptă către organele de anchetă, pentru că actuala clasă politică nu este interesată de schimbarea în mod real a stării de fapt din Sănătate."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor