Chirica, despre execuţiile din PSD: "Încep Firea sau Olguţa. Mirosul de sânge devine pregnant şi toţi încep să lovească"

Cum decurge o şedinţă CExN de mazilire a cuiva intrat în dizgraţia lui Dragnea? Membrii marcanţi ai partidului, în frunte cu Gabriela Firea şi Olguţa Vasilescu, încep să denigreze victima după care colegii se alătură, până când respectivul e desfiinţat. Apoi apare Dragnea, "salvatorul."
Loredana Diacu
16.06.2017

alte articole

Mihai Chirica (Facebook)
Loredana Diacu
16.06.2017

Dat jos cândva de la şefia PSD Iaşi după ce a îndrăznit să îl critice pe Dragnea, Mihai Chirica, primarul Iaşului, povesteşte - la scurt timp după ce Sorin Grideanu a fost exclus din partid - cum decurge o execuţie în sânul formaţiunii. Potrivit lui Chirica, cel intrat în dizgraţie este umilit, denigrat. Primele care atacă sunt fie Gabi Firea, fie Olguţa Vasilescu, după care, odată ce se simte miros de sânge (metaforic vorbind), toţi cei ce iau parte la execuţie, încep să dea în cel pus la zid.

„Circul acolo stă cam în felul următor: un grup foarte restrâns popularizează soluţia. Deci omul ăsta trebuie îndepărtat, ori este agent SIE, SRI, KGB, nu ştiu ce o fi spus că este domnul Grindeanu, ce fel de agent. În fine... şeful unei structuri foarte periculoase, ca să concluzionăm.

După care începe discuţia, ordinea discursurilor este foarte bine selectată, se începe pe ranguri. Adică, dacă nu începe doamna Firea, începe doamna Olguţa. Depinde cum îşi fac semn. Încep amândouă, încep să lovească în persoana respectivă, mirosul de sânge devine din ce în ce mai pregnant în această sală, nu e de râs, după care fiecare se îngrămădeşte să ia cuvântul, rând pe rând, şi să lovească în acea persoană rând pe rând, stimulându-şi imaginaţia. Unii vin cu dicţionarul, cunosc vreo doi-trei pe acolo care n-au trecut decât foarte, foarte rar pe la şcoală. Dar nu contează, injurii se găsesc”, se găsesc cu ghiotura, a spus Mihai Chirica, preluat într-o conferinţă de presă difuzată de RadioHit Iaşi.

Odată "duşmanul" înfierat, se supune la vot şi începe jocul Poliţistul bun - Poliţistul rău, astfel încât Dragnea să iasă faţă curată în faţa celui executat.

"Se supune la vot, fiecare vine cu soluţiile radicale: îl dăm jos de acolo, îl omorâm şi la urmă îl şi defăimăm complet, ca să nu folosesc un cuvânt vulgar. După care apare liderul şi spune: nu, sunt de acord cu A, B, C, dar fără defăimare. Cu asta nu mai sunt de acord pentru că... Şi apare o dispută poliţistul bun - vezi Dragnea - şi ceilalţi poliţişti foarte răi, şi se dau soluţiile:

Ştii, eu am vrut să te salvez, Sorinele, am vrut să te salvez, am vrut să te fac vice prim ministru, eu am vrut, tu n-ai vrut. Am vrut să-ţi ofer portofoliul de nu stiu ce, să te fac viceguvernatorul Băncii Naţionale, ştii ce salarii sunt acolo, tu n-ai vrut. Am mai vrut tot felul de chestii să-ţi propun, dar ăştia (şi începe să îi nominalizeze) au vrut să te dea şi afară. Eu n-am vrut, toate până aici, îmi eşti drag, eşti prietenul meu!

Şi gata! Circul ia sfârşit, omul este umilit la propriu, i se aduc tot felul de învinuiri pe care nu vi le imaginaţi aici nici dacă vă duceţi la berăria de după stadion, la fel se discută, şi este asasinat într-o manieră cât se poate de evidentă. Asta este ceea ce se întâmplă sub conducerea lui Liviu Dragnea”, a mai povestit primarul Iaşului.

Chirica a precizat că de execuţii similare au avut parte atât el cât şi Valeriu Zgonea, Victor Ponta, Mircea Geoană şi Sorin Grindeanu.

„Vor mai trece probabil şi alţii, atâta timp cât domnul Dragnea conduce acest partid. Acesta este adevărul cât se poate de franc asupra a ceea ce intuiesc că s-a întâmplat acolo, dar puteţi să-l sunaţi pe domnul Grindeanu şi dacă poate să mă contrazică, accept cu mare bucurie, că aş fi bucuros să ştiu că a fost altfel, ceea ce nu cred”, a declarat Chirica.

Primarul Iaşului a precizat că a încercat să dea de premier înainte ca acesta să fie executat, i-a dat un sms (pe care nu ştie dacă Grindeanu l-a primit) şi i-a sugerat să-şi ia o foaie de hârtie la el pentru a desena pe ea în timpul execuţiei, ca să-şi ţină mintea ocupată. Primarul Iaşului a precizat că aşa a făcut şi el când a fost executat de PSD, a desenat fără să acorde atenţia la ceea ce au vorbit cei 40-50 de oameni care au vorbit despre el.

„Am desenat, m-am gândit la lucruri frumoase, n-am înţeles niciun sfert din ceea ce au spus pentru că mintea mea era deconectată de la acele cuvinte vulgare”, a afirmat Chirica.

Declaraţiile lui Mihai Chirica, scos de la şefia PSD Iaşi după ce a criticat politica pumnului de fier dusă de Liviu Dragnea în partid şi după ce şi-a exprimat solidaritatea cu manifestanţii anti OUG 13, a fost făcută după ce Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD în urma refuzului de a demisiona din funcţia de premier.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor