Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Locuri de vis din Ţara Moţilor - Partea I

A. D.
03.05.2015

Una dintre cele mai atractive destinaţii turistice din România este reprezentată de zona Munţilor Apuseni, cu frumoase locuri încărcate de istorie şi tradiţie, cu peisaje care te înfioară de emoţie. Ţara Moţilor din Munţii Apuseni este o regiune unde găsim români care trăiesc în sate situate la peste 1.400 de metri altitudine. Ei ştiu toate secretele sutelor de peşteri din zonă. Oamenii locului construiesc superbe case din lemn şi prepară mâncăruri care i-au fermecat pe turiştii străini care, nu de puţine ori, au trecut prin această zonă a ţării.

Peştera Scărişoara, Peştera Poarta lui Ionele, Peştera Focul Viu, Peştera Coiba Mare, Dealul cu Melci, Peştera Urşilor, Cascada Vîrciorog, Cascada Pătrăhăiţeşti, Cascada Pisoaia, Casa Memorială Horea, Casa Memorială Avram Iancu, Cheile Vălişoarei, Cheile Gălzii, Cheile Ordăncuşii şi Cheile Mîndruţului sunt doar câteva dintre obiectivele turistice pe care nu trebuie să le rataţi dacă ajungeţi în Ţara Moţilor.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Peştera Scărişoara

Peştera care adăposteşte cel mai mare gheţar subteran din România se află în comuna Gârda de Sus, din judeţul Alba. Este o peşteră cu adevărat impresionantă, accesibilă după ce se coboară, pe scări metalice ancorate în pereţi, un perete de aproape 50 de metri. Intrarea în peşteră se face printr-un portal uriaş, de 24 de metri lăţime şi 17 înălţime. Gheţarul, care dăinuie în peşteră de peste 4.000 de ani, are un volum de 80.000 de metri cubi. Faţa lui superioară reprezintă podeaua din Sala Mare a peşterii.

Atracţiile Gheţarului din Scărişoara sunt: Sala Mare, Biserica şi o sală cu stalagmite de gheaţă.

De la Valea Arieşului Mare din Câmpeni sunt 32 de km, pe DN 75, până în Gârda de Sus, iar din Albac 14 kilometri până în Gârda de Sus, apoi circa 10 km, urmând indicatoarele, pentru a ajunge la Gheţar.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Cascada Răchiţele.

Căderea de ape mai este cunoscută şi ca "Vălul Miresei" şi măsoară peste 30 de metri. Iarna, când peretele stâncos îngheaţă, zona cascadei este un loc excelent pentru escaladă pe gheaţă. Ca multe dintre locurile superbe din munţi, şi această cascadă are parte de o legendă a ei. Se spune că, demult, o mireasă ar fi căzut de pe stâncile abrupte din zona unde este cascada, iar voalul ei a rămas agăţat pe stânci. Acolo, nuntaşii s-au oprit şi au început să plângă, astfel formându-se cascada. În realitate, însă, numele de "Vălul Miresei" vine de la asemănarea puternică dintre forma cascadei şi celebra piesă vestimentară purtată de femei în ziua nunţii.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Peştera Poarta lui Ionele

În Munţii Apuseni, spre Bihor se află un alt loc deosebit de pitoresc, cunoscut sub numele de Peştera Poarta lui Ionele. Portalul înalt de 17 metri face din aceasta una dintre peşterile “înfricoşătoare” ale Apusenilor. Geologii o descriu ca fiind sculptată în calcare albe, alcătuită dintr-o galerie cu traseu frânt. La intrarea în peşteră, se află un pârâu care ţâşneşte din stâncă.

Peştera Poarta lui Ionele este situată în versantul drept al Văii Ordâncuşa, la o altitudine de 800 de metri, în calcare triasice. Se poate ajunge la ea prin Valea Arieşului, din comuna Gârda de Sus, urmând cale de 2,5 km drumul forestier ce porneşte din centrul comunei spre Peştera Scărişoara pe Valea Ordâncuşa.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Moara de apă din satul Roşia

Moara de apă din satul Roşia este singura ce se mai află încă în stare de funcţionare, din zecile de mori care măcinau cerealele cumpărate de moţi de pe la târgurile din câmpie.

Moara este formată dintr-un mecanism cu roată hidraulică cu palete, construită din lemn şi acţionată de dirijarea debitului văii şi canalizarea lui, printr-un jgheab creat artificial.

Clădirea morii este construită din lemn, în tehnica „şoşilor”, însă nu cu bârne, ci cu scândură. Clădirea are un mic târnaţ (prispă, pridvor) şi e acoperită cu ţiglă. Ea este formată din două încăperi cu nivele diferite. Mai joasă, încăperea care permite accesul la zona de morărit adăposteşte mecanismul de măcinat, format dintr-o pereche de pietre şi site. Camera morarului este mai ridicată şi adăposteşte lucrurile personale şi un mobilier auster. Moara poate fi vizitată oricând în timpul zilei, în prezenţa proprietarului, dl. Burtic Gheorghe, care locuieşte în satul Roşia, la nr. 731 şi care practică morăritul de o viaţă.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Peştera Gheţarul de la Focul Viu

Este o peşteră din Munţii Bihorului, aflată pe Valea Galbenă, care iese în evidenţă prin spectaculoasele sale grupuri de stalagmite în care se răsfrâng razele soarelui. Accesul este posibil cu autoturismul, pe drumul forestier Bălăleasa-Valea Seacă, până la cantonul din Valea Cetăţilor, şi apoi pe jos, pe un traseu de 1,5 kilometri.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Peştera Gheţarul de la Vârtop

Un loc ideal de vizitat pentru cei care iubesc istoria veche şi misterele sale este, fără doar şi poate, Gheţarul de la Vârtop, din comuna Arieşeni. Celebra locuinţă a omului preistoric îţi dă fiori de cum intri, printre bolovanii umezi de la gura peşterii, iar misterul ia amploare când pregăteşti lanterna pentru a pătrunde într-o lume de vis.

Gheţarul de la Vârtop mai este numit şi „Peştera Minunată”, pentru că deţine o mulţime de formaţiuni extrem de diverse şi, în acelaşi timp, bine conservate. Aceasta nu este ramificată, însă oferă un decor divers şi intim, ca ambianţă a încăperilor.

Chiar dacă nu este foarte lung, culoarul peşterii este o adevărată aventură pentru cei care vor sa îl străbată: urcuşuri şi coborâşuri, mers strecurat, aplecat, în genunchi, printre pereţii umezi ai culoarelor.

Peştera a devenit faimoasă în anii ’70, când au fost găsite urme de picior aparţinând unor oameni de Neanderthal, care sunt împietrite şi au o vechime de 62.000 de ani.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Dealul cu Melci

Dealul cu Melci este un obiectiv spectaculos. O formaţiune stâncoasă în care se găsesc cochilii ale melcilor care au trăit în acest loc acum milioane de ani, pe vremea când în locul Munţilor Apuseni se afla o mare caldă, care a permis dezvoltarea unei faune bogate.

Dealul cu Melci este unul dintre primele puncte fosilifere pomenite în literatura geologică şi unul dintre cele mai mari puncte fosilifere din ţară. Formele melcilor pot fi lesne observate, fiind cimentate în stâncă. Dacă vă uitaţi atent pe stâncile cu melci pietrificaţi veţi observa cu uşurinţă forme şi mărimi variate – zeci de specii de pietricele-melc cimentate împreună în stânca cenuşie. La atingerea acestora încă se mai simte şi azi spirala fină de pe spatele cochiliilor.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Cascada Pisoaia

Cascada Pisoaia este o splendidă cădere de apă de peste 18 metri înălţime situată peste drum de Dealul cu melci. Este rezervaţie peisagistică, aflată pe un prag stâncos de calcare, înconjurată de o pădure de amestec de conifere-foioase.

Apele din zonă sunt bogate în calcar şi dau naştere unor splendide formaţiuni calcaroase, de vârstă paleozoică, care măresc spectaculozitatea locului. Deasemenea lângă cascadă se găsesc trei bolovani gigantici sculptaţi de vreme, ce sporesc frumuseţea locului şi dau peisajului un aspect pitoresc deosebit.

Cascada Pisoaia cunoscută şi sub numele de Cascada de la Vidra se află în comuna Vidra, sat Nemeşti, în apropiere de DJ762, Mihoieşti - Avram Iancu.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Munţii Pădurea Craiului

Munţii Pădurea Craiului se află în zona de sud-est a judeţului Bihor. Se întind între oraşul Beiuş şi spectaculoasele chei ale defileului Crişului Repede, o zonă bogată în frumuseţi naturale şi tradiţii populare, declarată Sit Natura 2000.

Cele mai frumoase locuri din Apuseni. Peştera Meziad

Situată la mică distanţă de comuna Remetea, Peştera Meziad este considerată una dintre cele mai frumoase peşteri din România. Sălile subterane ating înălţimi de peste 40 de metri. Aici au fost descoperite urme de locuire umană ce datează din epoca pietrei. Un pod natural subpământean oferă o perspectivă spectaculoasă asupra sălii principale. Numeroase formaţiuni calcaroase au stârnit imaginaţia călătorilor şi localnicilor, primind denumiri ca Elefantul, Pantoful Miresei, Vulturul. La intrarea în peşteră există un parc de aventură dotat cu o tiroliană şi un traseu de cale-ferată.

Aici găsiţi mai multe locuri frumoase din Apuseni.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor