Băsescu: Noul Guvern trebuie să abandoneze programul lui Dragnea. Sacrifică dezvoltarea României

Celebrul program de guvernare PSD, pe care nici Liviu Dragnea nu-l înţelege în efectele lui profunde, înseamnă sacrificarea dezvoltării României, astfel că viitorul Executiv trebuie să renunţe la el, a subliniat fostul preşedinte Traian Băsescu.
Traian Basescu (Florin Chirila\Epoch Times)
Ana Ion
24.06.2017

Programul de guvernare al lui Liviu Dragnea trebuie abandonat, pentru că pur şi simplu blochează dezvoltarea României, prin sacrificarea pe termen scurt şi mediu a investiţiilor, a atras atenţia sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu.

"Este un program pe care nici Dragnea nu-l înţelege în efectele lui profunde, program care înseamnă sacrificarea dezvoltării ţării. Dragnea îl recită ca un papagal, bucuros că Vîlcov i-a pus la dispoziţie nişte planşe viu colorate cu care să meargă la televizor", a precizat Traian Băsescu.

Potrivit fostului preşedinte, un nou guvern trebuie să abandoneze programul lui Dragnea şi să-şi asume un program simplu, cu cinci obiective prioritare, care pot face ca România să profite de ciclul economic favorabil la nivel european:

1. Dezvoltare durabilă, prin utilizarea accelerată a fondurilor destinate dezvoltării de la UE, BEI, BERD şi BIRD, în total cca. 30 miliarde euro, din care 23,5 miliarde fonduri de coeziune nerambursabile de la UE. Se vor crea locuri de muncă prin investiţii în autostrăzi, căi ferate, regularizări de râuri, IMM-uri, dezvoltare rurală, reabilitare şcoli şi spitale, reîmpăduriri, izolare termică a clădirilor, reconversie profesională, etc.

2. Consolidarea îndeplinirii Criteriilor de la Mastricht în vederea accelerării proceselor de aderare la moneda euro pentru a creşte nivelul de integrare a ţării în UE şi pentru a fi parte a proceselor decizionale majore în UE, aşa cum acestea se prefigurează în baza Declaraţiei de la Roma.

3. Revizuirea NCP şi a NCPP pentru aducerea acestora la normele de constituţionalitate în baza deciziilor CCR şi elaborarea unei noi legi a executării pedepselor, care să stimuleze reintegrarea în societate a celor condamnaţi penal. Legea răspunderii magistraţilor.

4. Asigurarea vaccinurilor şi a medicamentelor oncologice.

5. Îngheţarea Codului Fiscal în forma actuală, până în anul 2020, pentru a garanta stabilitate mediului de afaceri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor