Băsescu a explodat: Iohannis, un om mărunt care a venit şi el din provincie şi a aflat că e preşedinte

"Afirmaţia domnului Iohannis că acum a început politica externă a României şi că de acum, cu dânsul, nu mai stăm precum ghiocelul m-a deranjat. Vă asigur că nu cu primarul Sibiului s-a negociat scutul antirachetă" - Traian Băsescu
Traian Băsescu (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
12.07.2016

Din păcate, preşedintele Klaus Iohannis nu a înţeles ce s-a întâmplat la summitul NATO de la Varşovia şi a venit şi ne-a prezentat rezultatele obţinute de ţara noastră ca pe o mare victorie ori realitatea este cu totul alta - reuniunea a fost un eşec pentru noi, a opinat luni seară, la postul B1 TV, fostul şef de stat Traian Băsescu.

Întrebat dacă reacţia avută pe marginea declaraţiilor lui Iohannis nu a fost un pic prea dură, Traian Băsescu a replicat: "Reacţia mea a fost la afirmaţia domnului Iohannis că acum a început politica externă a României şi că de acum, cu dânsul, nu mai stăm precum ghiocelul."

"M-a deranjat. Oricât ai fi de înalt, înălţimea nu te scuteşte de prostie. Şi dacă ai 1,50 şi dacă ai 2 metri, poţi fi prost. Scuzaţi-mă că sunt atât de direct. Afirmaţia că odată cu domnia sa România nu mai stă ca ghiocelul arată un om mărunt, care a venit şi el din provincie şi a aflat că e preşedintele României. Vă asigur că nu cu primarul Sibiului s-a negociat scutul antirachetă. Nu cred că era acolo când eu negociam cu Biden şi nici când confirmam cu Obama. Nu am văzut pe nimeni de 2 metri însoţit de soţia cu mânecile descoperite şi cu fusta deasupra genunchilor", a punctat Traian Băsescu.

În opinia fostului preşedinte, dincolo de eşecul înregistrat de România, summit-ul NATO de la Varşovia a fost un succes pentru întreaga Alianţă.

"A fost un eşec pentru România, dar un pas înainte pentru NATO. Asta nu a sesizat domnul Iohannis, deşi a fost la Varşovia. Sunt un om care a participat la cinci summit-uri NATO. Le ştiu interiorul, nu declaraţia de final. Vreau să notăm toţi faptul că e cel mai puternic mesaj dat la Varşovia adresat Rusiei. Asta trebuia să vadă Iohannis, nu să încerce să ne spună că de la el a început poziţia nonnghiocel. El a fost un absent acolo, nu a înţeles ce s-a întâmplat.

Am citit comunicatul summitului. E excepţional din punct de vedere al cooperării NATO-UE şi al măsurilor de securitate pentru aliaţi, mai ales cei din flancul estic. Niciodată nu am văzut o punere la punct a Rusiei cum am văzut acum. Niciodată. Nu se puteau scrie lucruri mai concrete. NATO a dat un semnal extrem de dur prin anunţul că va poziţiona patru batalioane în statele baltice plus unul în Polonia. Mesajul e "dacă vreţi război, suntem gata!". A fi extins, cum greşit a analizat diplomaţia românească, acest mesaj pentru baltici şi polonezi către flancul sudic al frontierei de est a NATO şi a UE era aproape ca o declaraţie de război către Rusia.

De aceea semnalul către baltici şi polonezi a fost mai mult decât suficient. Luaţi notă că, de unde până ieri Rusia blama SUA şi România pentru scutul antirachetă, la summit s-a spus "alo, copiii de la Moscova, rachetele nu sunt o afacere româno-americană, ci una NATO, care ţine de securitatea colectivă, este o afacere defensivă, dar e una NATO". Vă mărturisesc, ca om politic sunt extrem de mulţumit de mesajul summit-ului. Din păcate, Iohannis nu a înţeles ce s-a întâmplat acolo", a comentat Traian Băsescu.

Întrebat care este motivul pentru care crede că diplomaţia românească a solicitat la summit mai mult decât i se putea oferi, liderul PMP a răspuns: "de proastă".

"A fost o mare stângăcie să te duci la Sofia să spui "vreau flotă NATO în România", să spui în ţară "vreau brigadă NATO împotriva Rusiei". De asta nu au reacţionat statele, de asta a rămas să punem militari de la Iaşi, Buzău, Cluj şi să ne facem şi noi o brigadă NATO...

Suntem de un ridicol incredibil neînţelegând esenţa politicii externe, a politicii de apărare şi descurajare. Nimeni nu vorbeşte despre politica de descurajare a NATO. Ce vrei semnal mai mare când NATO spune că e operaţional scutul antirachetă de la Deveselu cu rachete antirachetă şi patru batalioane în statele baltice?", a mai precizat Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor