Avion de vânătoare israelian doborât în timpul unui raid în Siria

Un avion de luptă israelian a fost doborât de tirul sirian anti-aerian după ce Israelul a interceptat o dronă iraniană lansată din Siria. Este unul dintre cele mai grave incidente care implică Israelul, Iranul şi Siria în cadrul războiului civil sirian.
Avion de luptă israelian. (Jack Guez/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
10.02.2018

Mai multe avioane de luptă au lansat sâmbătă atacuri asupra unor “ţinte iraniene” din Siria, după interceptarea unei drone. Unul dintre avioane, un F-16, a fost doborât de tirul antiaerian intens, a afirmat Jonathan Conricus, purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Conricus, purtător de cuvânt al armatei israeliene, a scris pe Twitter că avionul s-a prăbuşit în Israel şi că piloţii se află în siguranţă, precizând că incidentul a avut loc în timp ce forţele israeliene au atacat “sisteme de control iraniene în Siria” responsabile pentru lansarea dronei.

Poliţia israeliană a afirmat că avionul F-16 s-a prăbuşit în valea Jezreel, nordul Israelului. Piloţii au fost duşi la spital pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit armatei, unul dintre ei fiind rănit serios iar celălalt uşor.

Într-o declaraţie separată, armata israeliană a precizat că „un elicopter de luptă a interceptat cu succes un vehicul aerian iranian fără pilot, care a fost lansat din Siria şi care s-a infiltrat în Israel”.

Declaraţia a mai precizat că armata a lansat atacuri „la scară mare” împotriva a cel puţin 12 ţinte iraniene în Siria, ca răspuns la intrarea dronei în spaţiul aerian israelian.

Învinuiri reciproce

Agenţia siriană de ştiri de stat SANA a citat o sursă militară neidentificată ca afirmând că forţele siriene au răspuns cu foc antiaerian la un act israelian de “agresiune” comis împotriva unei baze militare, adăugând că au fost lovite mai mult de un avion israelian.

Armata israeliană insistă că doar un avion a fost afectat.

Atacul israelian asupra unei structuri iraniene în Siria marchează o amplificare a acţiunilor militare ce implică cele trei ţări şi reprezintă unul dintre cele mai serioase incidente de acest gen de la izbucnirea războiului civil sirian în urmă cu 7 ani.

Iranul şi aliatul său libanez Hezbollah sunt jucători importanţi în războiul din Siria, în timp ce Israelul a fost marcat de o revărsare a violenţelor din ţara arabă, doborând în mai multe ocazii drone care au încercat să pătrundă pe teritoriul său.

De asemenea, Israelul a avertizat recent în privinţa implicării iraniene intensificate, de-a lungul frontierei sale cu Siria şi Libanul, temându-se că Iranul ar putea folosi teritoriul sirian ca o bază pentru atacuri.

În plus, armata israeliană a lansat săptămâna aceasta câteva rachete asupra unui centru de cercetare militar sirian, în apropiere de Damasc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor