Armata SUA şi-ar putea extinde prezenţa în Europa pentru a contracara agresiunea rusă

Oficiali militari ai SUA au propus extinderea prezenţei militare americane în Europa, în încercarea de a contracara Rusia în cazul unei crize, susţine un nou raport.
Comandantul forţelor NATO în Europa (SACEUR) generalul Philip Breedlove (ARMEND NIMANI/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
10.11.2015

Luând cuvântul în cadrul forumului “Reagan National Defense”, ce a avut loc în weekend, mai mulţi lideri militari seniori americani au declarat că Pentagonul trebuie să trimită un număr mai mare de soldaţi în Europa, ceea ce va asigura prezenţa mai multor brigăzi americane pe continent în orice moment.

Generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al forţelor NATO în Europa, a declarat că doreşte ca un număr mai mare de forţe militare să fie trimise în Europa, prin rotaţie. El a adăugat că deciziile finale în ceea ce priveşte această chestiune vor fi luate în următoarele luni.

De asemenea, în timpul forumului s-a anunţat că SUA îşi amplifică exerciţiile militare în mai multe ţări europene, pregătindu-se să contracareze o potenţială interferenţă rusească în cazul izbucnirii unui război între cele două părţi.

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major al armatei SUA, a declarat că armata îşi adaptează tacticile de pregătire pentru a se asigura că este capabilă să facă faţă ameninţărilor reprezentate de forţele ruseşti.

Soldaţii americani se pregătesc să contracareze un război hibrid, un amestec de forţe regulate şi neregulate şi tactici propagandistice şi neconvenţionale, folosite pentru a genera confuzie, susţinut Milley.

Oficialii apărării americane au criticat agresiunea militară şi ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin şi au avertizat că Washingtonul nu trebuie să permită Moscovei să coopereze cu Occidentul în Siria.

Ei au declarat că suportul militar al lui Putin pentru preşedintele sirian Bashar al-Assad împotriva grupului Statul Islamic este de fapt o distragere intenţionată a atenţiei comunităţii internaţionale de la conflictul din Ucraina.

SUA şi aliaţii săi europeni acuză Moscova că susţine cu soldaţi şi arme criza din estul Ucrainei. Rusia a negat acuzaţiile şi a declarat că susţine populaţia de etnie rusă care locuieşte în zonă, împotriva unei suprimări continue a drepturilor lor de către guvernul din Kiev.

Washingtonul a impus sancţiuni împotriva Rusiei datorită implicării sale în conflictul din Ucraina, fiind urmată de UE în iulie 2014. Aceste sancţiuni, împreună cu scăderea preţurilor la petrol şi devalorizarea rublei, au lovit puternic economia Rusiei, împingând-o spre recesiune.

La rândul său, Breedlove a avertizat că o cooperare cu Rusia în privinţa Siriei înseamnă că Occidentul a acceptat anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova şi suportul acordat de ruşi pentru forţele separatiste din regiunea est-ucraineană Donbas.

După izbucnirea conflictului ucrainean, NATO şi-a intensificat prezenţa militară de-a lungul graniţelor Rusiei cu statele Baltice şi în estul Europei şi a desfăşurat o serie de exerciţii militare în Europa, inclusiv testarea sistemului său de apărare antirachetă.

La începutul lunii octombrie, NATO a finalizat planurile pentru o forţă militară de aproximativ 40.000 de soldaţi, dublul numărului actual, şi pentru crearea a doua centre de comandă, în Ungaria şi Slovacia, pe lângă celelalte centre similare create recent în România, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Bulgaria. Crearea acestor centre a stârnit furia Rusiei.

În plus, tot în luna octombrie, SUA a trimis la o bază NATO din Estonia câteva zeci de piese de echipament militar, inclusiv 4 tancuri M1A2 Abrams, zece vehicule blindate Bradley şi aparatură pentru suport operaţional. Echipamentele au fost livrate pe cale ferată din Letonia şi sunt destinate soldaţilor din Divizia 3 de infanterie a SUA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor