Altă reţea de pedofili cade - o mamă ar fi vândut un copil de 9 ani pe internet

Poliţişti germani (Getty Images)
Andrei Popescu
12.01.2018

Autorităţile germane au descoperit o reţea de pedofilie, în cadrul căreia o mamă şi-a vândut băiatul de 9 ani unor bărbaţi pe Internet pe o perioadă de câţiva ani. Unul dintre suspecţi este membru al forţelor armate ale Germaniei, potrivit dw.com.

Poliţia germană a publicat joi detalii uluitoare privind o reţea de pedofilie, în cadrul căreia o mamă în vârstă de 47 de ani şi partenerul său au abuzat sexual de băiatul femeii şi l-au vândut pe Internet mai multor bărbaţi care, la rândul lor, l-au violat.

În septembrie 2017, autorităţile au arestat-o pe mamă şi pe partenerul ei, un pedofil în vârstă de 37 de ani ce fusese condamnat anterior, în oraşul Freiburg din sud-vestul Germaniei. Conform rapoartelor, majoritatea violurilor la care a fost supus băiatul pe durata a doi ani au avut loc în acest oraş.

Şase suspecţi care, la rândul lor, l-ar fi abuzat pe băiat, se află de asemenea în custodia autorităţilor, printre ei aflându-se şi un soldat german. Un elveţian şi un spaniol, ambii locuind în Austria, au fost de asemenea arestaţi, precum şi un bărbat german care vorbise anterior despre nevoia sa de a comite acte violente împotriva copiilor. El a fost prins cu o pereche de cătuşe în rucsacul său.

Nu a fost publicat numele niciunuia dintre suspecţi, conform legilor stricte privind intimitatea existente în Germania.

Autorităţile germane au aflat de reţeaua de pedofilie în septembrie 2017 prin intermediul unui pont anonim. Cinci zile mai târziu, mama şi partenerul său au fost arestaţi şi copilul dus în custodia statului.

Totuşi, în timpul investigaţiei, poliţia a descoperit că şi cei doi infractori abuzaseră şi violaseră copilul, la rândul lor.

Poliţia a refuzat să declare joi ce informaţii a obţinut de la ceilalţi suspecţi sau dacă vreunul dintre ei şi-a recunoscut vinovăţia. „Ei oferă unele informaţii”, a afirmat procurorul general Michael Macht, fără să ofere alte detalii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor