Acorduri nucleare secrete cu Iranul: Barack Obama ar fi minţit Congresul şi publicul american

Acordul nuclear încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri şi promovat de SUA ca unica modalitate de a-i opri pe iranieni să dezvolte o armă nucleară primeşte devine din nou motiv de scandal. Un document proaspăt dezvăluit arată că Obama ar fi minţit publicul american şi legiuitorii în privinţa concesiilor secrete făcute Iranului.
Preşedintele american Barack Obama. (Captură Foto)
Andrei Popescu
21.07.2016

Administraţia Obama ar fi ascuns Congresului informaţii cheie cu privire la un acord secret încheiat cu Iranul, prin care i se permite acestuia să îşi păstreze aspectele critice ale programului său nuclear, conform declaraţiilor unui membru influent al Congresului SUA, care a declarat pentru Washington Free Beacon că aceste clauze secrete invalidează în întregime acordul nuclear semnat anul trecut cu Republica Islamică.

Dezvăluirea acordului secret este descrisă de unii membri ai Congresului ca o dovadă suplimentară a faptului că administraţia Obama a indus în eroare legiuitorii şi publicul în legătură cu termenii acordului nuclear încheiat vara trecută, care a fost promovat de oficialii americani de top ca unica soluţie pentru a opri progresul Iranului în vederea construirii de arme nucleare.

Documentele nou obţinute arată că administraţia Obama a negociat o parte secretă a acordului cu Iranul, care înlătura restricţii cheie asupra eforturilor acestuia de a procura materiale nucleare, pavând drumul ca Teheranul să construiască arme nucleare funcţionale în doar şase luni după ridicarea restricţiilor.

Termenii acestor clauze secrete ar submina credibilitatea acordului nuclear şi ar pune sub semnul întrebării afirmaţiile unor oficiali de top ai administraţiei Obama, care au promis legiuitorilor că acordul va bloca drumul iranienilor către construirea unei bombe nucleare.

O sursă senioară din Congres, care lucrează asupra acestei probleme, a declarat pentru Washington Free Beacon în termeni extraordinar de duri, că majoritatea documentelor recente reprezintă o dovadă clară a faptului că administraţia a minţit legiuitorii.

“Este o chestiune serioasă [This is a big f... deal, în original, n.r.]”, a declarat sursa, care a cerut să rămână anonimă pentru a putea discuta deschis despre problemă. “Membrii Congresului au dezvăluit acorduri secrete după anunţarea acordului nuclear şi Casa Albă a acţionat ca şi cum erau nebuni. Acum avem un document fizic care dovedeşte că preşedintele Obama a minţit Congresul şi poporul american. Va fi un preţ greu de plătit”.

O a doua sursă care lucrează îndeaproape cu Congresul SUA asupra chestiunii iraniene a declarat pentru Washington Free Beacon faptul că volumul informaţiilor ascunse de administraţie ar putea fi chiar mai mare.

“Administraţia Obama a ascuns mingea de Congres, spunând legiuitorilor lucruri care erau tehnic reale dar inducând în eroare în privinţa gradului concesiilor făcute Iranului. Următorul Congres, următoarea administraţie vor avea mult de muncit pentru a oferi asigurări că acest acord nu va oferi iranienilor câţiva ani care să le permită să dezvolte arme nucleare”, a declarat sursa.

Oficialii Departamentului de Stat au refuzat să discute direct în legătură cu modul în care a fost ascuns publicului această informaţie. Totuşi, Mark Toner, purtător de cuvânt al Departamentului, a declarat marţi la o scurtă conferinţă de presă că documentul nu a fost secret – o afirmaţie combătută vehement de reporterii aflaţi în cameră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor