A întârzia nu este doar o obişnuinţă, ci o trăsătură de caracter - Studiu

Ceasul Patek Philippe Supercomplication Henry Graves 1933. (Wadan/Flickr)
Epoch Times România
14.06.2015

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din San Diego şi de la Universitatea Wilfrid Laurier au constatat că a întârzia mereu nu este doar un simplu obicei, ci o trăsătură de caracter, potrivit medikforum.

Psihologii sunt de părere că între oamenii care sunt mereu în întârziere şi cei care sunt punctuali, există aceeaşi diferenţă ca între persoanele cu diverse trăsături de caracter. Această interdependenţă a fost demonstrată de către 181 de angajaţi ai metroului din New York, participanţi la studiu.

Specialiştii au ajuns la concluzia că tentativele unei persoane de a combate o asemenea caracteristică nu se poate solda cu succes, pentru că unii oameni pur si simplu nu sunt în stare să fie punctuali. Potrivit cercetătorilor, aceste persoane nu sunt capabile să calculeze corect timpul de care au nevoie pentru îndeplinirea vreunei activităţi.

Autorii studiului au constatat că cel mai adesea întârzie oamenii cărora le place să rezolve câteva probleme simultan, iar cei care îşi aleg o singură acţiune şi încearcă să atingă acest obiectiv, de obicei nu întârzie.

Organizatorii studiului susţin că oamenii tind să aibă percepţii diferite ale trecerii timpului. În cadrul experimentului, participanţii au fost rugaţi să numere în minte secundele unui minut. S-a dovedit că pentru cei care se lasă mereu aşteptaţi un minut a durat 77 secunde, iar în cazul celor punctuali acelaşi interval de timp a durat 58 secunde. Specialiştii sunt de părere că această diferenţă este specifică "ceasului intern" al corpului uman şi explică esenţa fenomenului întârzierilor frecvente. Cu toate acestea, potrivit medicilor, în unele cazuri individuale, întârzierile persistente reprezintă un indiciu alarmant al unor tulburări mintale iminente şi necesită investigaţii suplimentare.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor