Vladimir Kara-Murza: Occidentul ignoră acţiunile lui Putin

Dizidentul rus Vladimir Kara-Murza a cerut Congresului SUA să menţină presiunea asupra administraţiei preşedintelui rus Putin. Murza, care a fost otrăvit recent, trage un semnal de alarmă afirmând că societatea civică a Rusiei are nevoie de ajutor.
Vladimir Kara-Murza, un critic vocal al preşedintelui rus Vladimir Putin.
Vladimir Kara-Murza, un critic vocal al preşedintelui rus Vladimir Putin. (Captură Foto)

Vladimir Kara-Murza a declarat miercuri unei Comisii pentru Relaţii Externe din Senatul SUA că liderii democraţiilor occidentale au ignorat prea mult timp acţiunile preşedintelui rus Vladimir Putin.

Murza a făcut declaraţia după ce, în ianuarie, a trimis o scrisoare Senatului, în care a susţinea că regimul de trei mandate al lui Vladimir Putin a provocat desfiinţarea instituţiilor democratice care au început să se formeze după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Un Occident care continuă să prezinte “slăbiciune”, ar putea fi o invitaţie pentru Putin să continue, când, în schimb, este “vital” ca SUA să susţină eforturile depuse de mişcările pro-democraţie din Rusia, a susţinut disidentul rus.

“Nu este vorba doar despre bani. Mai important, este vorba despre mesajul pe care SUA îl trimite societăţii civile din Rusia”, a declarat vicepreşedintele Open Russia, o fundaţie condusă de criticul exilat al Kremlinului, Mihail Hodorkovski.

“Alegeţi să vă implicaţi sau să întoarceţi spatele?”, i-a întrebat Murza pe senatori, cerându-le să continue să aplice sancţiuni împotriva a aproximativ 40 de cetăţeni ruşi acuzaţi de încălcări grave ale drepturilor omului.

Proaspăt otrăvit

Politicianul rus din opoziţie – un aliat al lui Boris Nemţov, împuşcat fatal în apropiere de Kremlin în 2015 – a fost deseori criticat de mass media rusă pentru desfăşurarea de lobby în Occident.

Murza a declarat miercuri senatorilor americani că plecarea sa de săptămâna trecută din Rusia pentru tratament a avut loc după ce a fost otrăvit cu o substanţă pe care doctorii încă nu au reuşit să o identifice.

La începutul lunii februarie, Murza a fost internat la secţia de urgenţe după ce i-au cedat rinichii în urma unei otrăviri deliberate sau accidentale.

Simptomele proaspătului incident au fost similare cu cele observate în 2015, când Murza s-a îmbolnăvit brusc în timpul unei întâlniri în Moscova şi a fost dus de urgenţă la spital, unde doctorii au declarat că a fost vorba de “influenţă toxică de la o substanţă necunoscută”.

Rinichii lui Murza au cedat ca urmare a otrăvirii, dar Comitetul Rus pentru Investigaţii a refuzat să deschidă o anchetă pentru a determina dacă acesta a fost ţinta unei tentative de asasinare.